Adunarea generală a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara, desfășurată joi, 12 februarie 2026, a devenit mai mult decât o simplă procedură de alegere a noii conduceri pentru intervalul 2026–2028: a fost un moment de reflecție despre rolul scriitorului în societatea actuală și despre cum poate literatura să rămână vie într-o lume dominată de viteză și zgomot.

Pentru cititorii din Reșița și Banat, această întâlnire contează direct: aici se decide cum va arăta, în următorii ani, una dintre principalele structuri prin care se coagulează viața literară a regiunii.

Un nou început după dispariția lui Cornel Ungureanu

Reuniunea de la Timișoara are loc în urma dispariției criticului și istoricului literar Cornel Ungureanu, cel care a condus Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor timp de peste 30 de ani. El este descris drept o figură de greutate pentru cultura bănățeană, capabil să pună literatura în legătură directă cu viața și cu oamenii. Pentru numeroși scriitori, a reprezentat un model de rigoare și echilibru, iar moartea sa este privită ca o pierdere majoră pentru literatura Banatului și ca o responsabilitate suplimentară pentru cei care îi urmează.

Varujan Vosganian: literatul ca reper public

Discuțiile au fost deschise de Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România. El a început printr-un apel la memorie: a rostit numele scriitorilor dispăruți în ultimii doi ani și a cerut participanților un moment de reculegere. Gestul a fixat un ton sobru și a pus accent pe ideea comunității literare în care fiecare plecare schimbă echilibrul de ansamblu.

Ulterior, Vosganian a susținut necesitatea creșterii rolului scriitorului în viața publică și a implicării active a acestuia. A vorbit despre ideea unui „spațiu concentrațional” – un nucleu de idei și energii – în care scriitorii să poată juca, asemenea unor exemple din America Latină, rolul unor lideri simbolici în lupta pentru libertate în propriile societăți.

În viziunea sa, lipsa unor personalități culturale puternice în spațiul public a creat, în timp, un gol de reprezentare, umplut rapid de improvizație, zgomot și pseudo-valori. De aici și insistența pentru „recucerirea” spațiului românesc printr-o „ideogramă culturală”: semnul distinctiv al unei culturi autentice și al unei prezențe reale a scriitorului în cetate.

Vosganian a reamintit că între scriitorii de astăzi se află oameni care au fost în avangarda procesului de democratizare a României și care pot oferi în continuare repere morale și intelectuale. El a insistat, în același timp, asupra atragerii tinerilor, văzuți drept garanție a continuității, și asupra unei prezențe publice mai consistente pe marile teme ale societății românești – prin oameni, reviste, platforme culturale și evenimente.

Dialog cu statul și o relație literară încă nerezolvată

Un punct central al intervenției a vizat relația cu actul de guvernare. Vosganian a vorbit despre un dialog care nu înseamnă ingerință în ceea ce scriitorii scriu, ci preocupare pentru condiția lor materială, pentru soarta cărților și pentru infrastructura culturală fără de care literatura rămâne izolată.

Înainte de vot, președintele Uniunii a amintit și de complexitatea raportului dintre literatura de dinainte de 1990 și cea de după 1989, un raport cu plusuri și minusuri de ambele părți, care continuă să fie un subiect delicat.

Ion Marin Almajan: cartea și noul „zeu” al epocii

Scriitorul Ion Marin Almajan a intervenit cu o privire nostalgică, dar lucidă, asupra felului în care a scăzut prestigiul social al cărții. El a regretat că „produsul iubit al scriitorilor” nu mai are astăzi aceeași valoare pentru public și a rememorat perioade în care, chiar sub cenzură, cartea era mult căutată, iar scriitorul se bucura de un respect autentic.

Almajan a descris schimbarea de paradigmă prin imaginea unui nou „zeu” al vremurilor noastre: internetul, într-o competiție inegală între lectura profundă și consumul rapid de informație.

Alte voci: mentorat, memorie și colaborări internaționale

Brândușa Armanca a adus în prim-plan importanța activităților de mentorat în literatură. Ea a subliniat că formarea noilor generații nu se face doar prin volume publicate, ci și prin întâlniri, dialog și transmiterea directă a experienței.

Marcel Tolcea l-a felicitat pe Robert Șerban și a vorbit despre un contract semnat de Uniunea Scriitorilor cu un post de radio: un podcast săptămânal de două ore, din care jumătate din timp va fi dedicat memoriei scriitorilor dispăruți. Tolcea a remarcat nevoia de oameni tineri, energici, care, reprezentându-se pe sine, reprezintă și Uniunea și contribuția ei la literatura română.

Slavomir Gvozdenovici a reamintit colaborarea constantă cu scriitorii din Serbia, concretizată prin diferite proiecte. El a propus intensificarea schimburilor de experiență între cele două spații culturale, cu scopul de a contribui, împreună, la o normalitate dorită de toți. Tot el l-a felicitat pe Robert Șerban și i-a urat succes în demersul său.

Robert Șerban și programul „Literatura, prezență vie în Banat”

După aceste intervenții, cuvântul i-a revenit lui Robert Șerban, candidat la funcția de președinte al Filialei Timișoara. El le-a mulțumit participanților și celor care primiseră, din timp, programul său managerial, și a vorbit deschis despre diminuarea importanței scriitorului în societate.

Șerban a accentuat nevoia de coeziune, de un „spirit de prietenie și îngăduință”, precum și necesitatea întineririi filialei, văzută ca sursă de energie și de perspective noi.

Direcții propuse pentru filiala Timișoara

Sub titlul „Literatura, prezență vie în Banat”, programul lui Robert Șerban cuprinde o serie de direcții concrete:

• Repunerea în funcțiune a cenaclului literar al filialei, care să poarte numele lui Cornel Ungureanu și să funcționeze ca un adevărat laborator pentru scriitori.
• Deschidere către propunerile membrilor, pentru a aduce literatura mai aproape de comunitate.
• Îmbunătățirea comunicării interne și externe, astfel încât activitățile filialei să fie mai bine cunoscute.

Au fost enunțate și câteva obiective strategice:

• Prezență vizibilă în comunitate, atât prin instituția filialei, cât și prin membrii ei, ca persoane active.
• Creșterea vizibilității în mediul online, prin pagini de social media și site-uri, cu implicarea unor nume precum Marcel Tolcea și Marian Odangiu.
• Identificarea de parteneriate și surse de finanțare, în contextul în care, în prezent, filiala se bazează aproape exclusiv pe cotizațiile membrilor.

Proiecte anunțate

Lista de proiecte propusă este una amplă:

• întâlniri săptămânale la sediul filialei;
• lecturi publice;
• organizarea unui festival literar propriu al Timișoarei;
• realizarea unui muzeu virtual al literaturii din Banat, proiect inițiat de Lucian Ionică;
• inițiativa „Scriitorul lunii”, ales de un juriu;
• întâlniri în școli, un adevărat „desant literar” pentru apropierea elevilor de literatură.

A mai fost evocată ideea unui cenaclu care „învață cum să nu scrii”, gândit ca exercițiu critic și de formare, precum și realizarea unor interviuri radio cu membrii filialei. Un element considerat esențial este transparența, prin întocmirea unui raport anual financiar și de activitate.

Robert Șerban a arătat că a acceptat candidatura convins fiind că, împreună cu ceilalți membri ai filialei, pot fi realizate proiecte importante și durabile.

Rezultatul votului și miza reală a întâlnirii

Votul a confirmat mai degrabă o stare de spirit decât a produs o surpriză:
84 de voturi pentru, 9 abțineri și 2 voturi împotrivă.

În urma scrutinului, Robert Șerban a fost ales președinte al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru perioada 2026–2028. Momentul marchează închiderea unei perioade și începutul, prudent, al alteia.

Totuși, întâlnirea de la Timișoara nu a fost, în esență, despre cifre și proceduri. A fost despre memorie, despre continuitate și despre o responsabilitate care nu începe și nu se sfârșește odată cu un mandat.

Literatura ca formă de prezență, nu de refugiu

Poate cel mai important lucru petrecut la această adunare este faptul că, pentru câteva ore, scriitorii au discutat din nou despre cetate ca despre un spațiu care le aparține și despre literatură ca despre o formă de prezență, nu doar de refugiu.

Într-o lume care se grăbește să uite, asemenea momente – în care cultura își revendică locul în viața publică – rămân una dintre puținele forme de rezistență cu adevărat semnificative, inclusiv pentru comunități precum Reșița și întreg Banatul.