Volumul de debut al lui Dragan Olariu, „Globuri”, apărut la Editura Eikon, a fost lansat astăzi, sâmbătă, 14 februarie 2026, la prânz, la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Reșița, într-o sală plină și atentă. Evenimentul a adus laolaltă oameni de vârste și preocupări diferite, reuniți pentru câteva ore în jurul poeziei.

Lansarea volumului „Globuri” la Biblioteca Județeană din Reșița

La ora 12.00, într-o zi de weekend în care majoritatea își rezervă timpul pentru alte griji, sala Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița a fost ocupată aproape în întregime. Atmosfera a fost concentrată, fără agitație: cei prezenți au ascultat, au rămas în sală și nu au stat cu ochii pe ceas.

În jurul lui Dragan Olariu s-au adunat prieteni, colegi ai mamei sale – poeta Liubița Rachici –, precum și elevi de liceu care au venit să-l vadă și să-i descopere poezia. Publicul a fost implicat, s-au rostit aprecieri, unele cu umor, altele foarte aplicate pe textele volumului. Cartea a fost cumpărată, s-au dat autografe, iar dialogul dintre mamă și fiu a fost unul dintre momentele cele mai încărcate de emoție.

Volumul „Globuri”, deja prezentat în mai multe orașe din țară, a fost descris ca având o structură și o atmosferă ce pot aminti de o carte de rugăciuni, nu printr-un discurs religios explicit, ci printr-o stare de reculegere și o evoluție firească a ideilor. Coperta, pe care se află simbolul Trinității, propune de la început un cadru de lectură în care sacrul, muzica și reflecția se întâlnesc.

Poezia lui Dragan Olariu: muzicalitate, interioritate și căutare filozofică

Participanții au subliniat că poezia lui Dragan nu mizează doar pe cuvinte, ci și pe muzicalitatea lor: ritm interior, pauze, reluări, felul în care sunetul susține și adâncește sensul. În textele volumului se simt patosul, pofta de viață și o iubire de lume specifice vârstei autorului; lumea descrisă este calmă și așezată, sugerând un suflet interior asemenea.

Versurile lucrează intens cu sugestia, cu fragmente, cu jocuri de cuvinte și, uneori, cu termeni inventați, încercând să depășească expresia convențională și să ducă limbajul în zone mai fragile și mai riscante. S-a vorbit și despre dimensiunea filozofică a poemelor, despre felul în care mintea și sufletul par să devină transparente în acest univers poetic.

Chiar dacă poezia nu este una confesional-religioasă, ea propune un tip aparte de emoție și un mod personal de a folosi cuvântul. Lumea din textele lui Dragan apare ca o formă de „biserică”: spațiu al sensului, al întrebărilor și al unei muzici interioare care, uneori, amintește de muzica psaltică – numită, la lansare, „muzica îngerilor”.

Liubița Rachici: privirea de mamă și de poet

Liubița Rachici a vorbit atât din perspectiva mamei, cât și din cea a poetului. Ea a amintit despre bucuriile pe care, în viziunea sa, Dumnezeu le oferă și despre nevoia de a scrie ca despre o chemare profundă, legată de prezența Logosului în lume.

În intervențiile de la lansare s-a subliniat că, în cazul unui autor aflat la debut, este firesc să se simtă anumite apropieri și familiarități cu alte scriituri – nimeni nu apare în literatură „căzut din cer”. Important este parcursul și vocea care începe să se contureze și să devină distinctă.

Din copilul de pe scena Teatrului de Vest la studentul la Teologie și muzică bizantină

Autorul cronicii își amintește de Dragan Olariu din urmă cu aproape paisprezece ani, când acesta era copil și urca, cu mult curaj, pe scena Teatrului de Vest din Reșița, jucând alături de actori consacrați în piesa „Ascuțitorul de cuțite”, text semnat de reșițeanul Matei Mircioane. Atunci părea firesc ca Dragan să urmeze drumul teatrului.

În timp, el a ales însă Teologia și muzica bizantină. Privind acum poezia lui, autorul notează că nimic din acel traseu nu s-a pierdut: scena, muzica și respirația textului au rămas, doar că s-au mutat în pagină. De aici și impresia că multe poeme funcționează ca niște partituri interioare, în care ritmul și pauza sunt la fel de importante ca sensul.

Temele volumului „Globuri”: între armonie și disonanță, sacru și neliniște

Un pasaj din volum, în care autorul scrie:

„că eu-i port mii de melodii / din care tu s-alegi / un singur sunet disonant.”

a fost adus în discuție ca exemplu pentru una dintre temele majore ale cărții: tensiunea dintre armonie și ruptură, dintre cântec și disonanță. Poezia este trăită ca o partitură, iar acest mod de a simți versul este considerat un câștig, pentru că dă curgere textului, iar imaginile sunt alese mai degrabă după vibrația pe care o produc decât după o descriere rece.

În același timp, tocmai plăcerea muzicalității conduce, uneori, la acumulări de imagini: în secvențe în care apar pe rând păunul, vântul, pana, aripa, ciripitul, se creează o bogăție imagistică ce poate dilua ușor centrul emoțional. Poezia spune mult, poate uneori mai mult decât ar fi nevoie pentru a fi mai tăioasă, dar această „abundență” este pusă pe seama energiei specifice unui debut.

Imaginarul sacru și reflecția asupra identității

Un alt nucleu important din „Globuri” este imaginarul sacru, folosit nu ca expunere de dogmă, ci ca limbaj simbolic. Versurile:

„Iadul nu te-nghite,
Hadesul nu te înțelege,
Sheolul l-ai uitat cu morții…”

arată o familiaritate cu registre teologice și mitologice și o încercare de a le aduce într-o poezie a neliniștii personale. Unele dintre aceste momente sunt considerate deosebit de reușite, în special acolo unde textul se închide cu ideea:

„Doar că nimic nu-ți aparține.
…
Ci doar blestemul, poemul și tabla;
care toate una sunt.”

Aici, poezia capătă concentrare conceptuală și devine reflecție despre identitate și despre ceea ce rămâne când etichetele sunt lăsate deoparte. Se profilează un autor interesat nu doar de frumusețea sonoră a versului, ci și de întrebările legate de sens.

Există și zone în care discursul se apropie de o retorică amplă, cu acumulări de termeni și registre („ideologie”, „judecată analitică”, „preambul”, „înțelegere a covorului”), unde textul câștigă densitate intelectuală, dar pierde puțin din tensiunea lirică. Este descrisă ca o zonă în care Dragan încă își caută echilibrul între poemul-gândire și poemul-trăire.

Tandrețe, vulnerabilitate și relația cu limbajul

Texte precum cel în care autorul spune:

„Haide, vreau să te iubesc.”

sau versurile:

„Să nu pierim din neștiință,
fiindcă știindu-Te pe Tine,
știm ce este Bun.”

pun în evidență latura tandră, vulnerabilă, considerată printre cele mai convingătoare fațete ale volumului. Aici, Dragan renunță la demonstrații și lasă loc unei rostiri directe, neprotejate de concepte.

Un filon important este și relația cu limbajul. Jocurile de cuvinte, fragmentarea, invențiile lexicale indică un poet care încearcă să forțeze limitele limbii, să iasă din uzul ei comod. Versurile:

„Nu, nu cunosc cei aia mult!
Căci din prea puținul meu
mi-e greu să-ți grăiesc cult…”

sunt citite ca mărturisiri ale neîncrederii în cuvânt și ale dificultății de a exprima corect o trăire. Aici se conturează o conștiință poetică matură, care nu vede limbajul ca simplu instrument neutru, ci ca teren de confruntare.

În unele poeme, însă, această căutare se traduce printr-o ușoară dispersie stilistică: textele par să alunece simultan către direcții religioase, filozofice, ludice, confesive, fără ca una să domine de fiecare dată. Și acest aspect este pus pe seama stadiului de debut, interpretat ca semn al unui poet care își caută vocea și încă nu dorește să o îngusteze.

Un volum de căutare, nu o formulă închisă

Printre imaginile remarcate ca fiind deosebit de puternice se numără și chemarea:

„Să vă fiți frumoși,
să nu pieriți,
să nu vă piară,
să iubiți!”

În aceste versuri rămâne doar esențialul: dorința unui poet tânăr de a salva ceva din lume prin cuvânt.

„Globuri” nu este caracterizat ca o carte închisă stilistic, ci ca una de căutare. Dragan Olariu are deja „ureche” pentru ritm, instinct pentru imagine și curajul de a aborda teme mari. Ceea ce, în timp, va trebui câștigat, se spune în text, este economie și disciplina tăcerilor dintre versuri – disponibilitatea de a lăsa poemul să respire, să spună uneori mai puțin, dar mai precis.

Ca volum de debut, „Globuri” este prezentat nu doar ca o promisiune, ci ca dovada trecerii firești a lui Dragan Olariu de la scena teatrului la scena paginii. Vocea sa, încă neliniștită și bogată, cu momente de risipire, este considerată una care merită urmărită mai departe de cititorii din Reșița și nu numai.